TULBURĂRILE DE PERSONALITATE Dezvoltarea conceptelor de personalitate şi personalităţi patologice slide 0

TULBURĂRILE DE PERSONALITATE Dezvoltarea conceptelor de personalitate şi personalităţi patologice

  • Published on
    13-Jan-2016

  • View
    36

  • Download
    0

DESCRIPTION

TULBURĂRILE DE PERSONALITATE Dezvoltarea conceptelor de personalitate şi personalităţi patologice Termenul de personalitate se referă la calităţile comportamentale stabile ale unui individ într-o mare varietate de circumstanţe. - PowerPoint PPT Presentation

Transcript

  • TULBURĂRILE DE PERSONALITATE Dezvoltarea conceptelor de personalitate şi personalităţi patologice Termenul de personalitate se referă la calităţile comportamentale stabile ale unui individ într-o mare varietate de circumstanţe. Distincţia conceptuală între tulburare de personalitate şi tulburarea mintală este valoroasă în practica clinică dar nu este întotdeauna uşor de realizat. În cadrul conceptului în discuţie, problema centrală este durata comportamentului neobişnuit. Dacă persoana s-a comportat mai întâi normal şi începe, la un moment dat, să se comporte anormal, se presupune despre ea că ar avea o tulburare mintală.
  • Dacă însă comportamentul său a fost întotdeauna la fel de anormal cum este şi în prezent, se presupune că are o tulburare de personalitate. Distincţia este uşoară atunci când schimbarea de comportament este rapidă (ca de exemplu într-o tulburare maniacală acută), dar este dificilă când această schimbare este lentă (de exemplu în unele cazuri de schizofrenie). După DSM IV (2000) trăsăturile de personalitate sunt tipare durabile de percepere, relaţionare şi gândire despre ambianţă şi sine însuşi, care sunt manifestate într-o gamă largă de contexte sociale şi personale. Numai când trăsăturile de personalitate sunt inflexibile şi dezadaptative şi cauzează deteriorare funcţională sau detresa subiectivă semnificativă constituie tulburări de personalitate.
  • Elementul esenţial al tulburării de personalitate îl constituie un tipar durabil de experienţă internă şi de comportament care deviază considerabil de la expectaţiile culturii individului şi se manifestă în cel puţin două din următoarele domenii: cunoaştere, afectivitate, funcţionare interpersonală ori control al impulsului. Acest tipar durabil este inflexibil şi pervasiv, vis-a-vis de o larga gamă de situaţii personale şi sociale şi duce la detresă sau deteriorare semnificativă clinică în domeniul social, profesional sau în alte domenii importante de funcţionare. Tiparul de comportament este stabil şi de lungă durată, iar debutul său poate fi trasat retrospectiv cel puţin până în adolescenţă sau începutul perioadei adulte.
  • Acest tipar comportamental nu poate fi explicat mai bine ca manifestare sau consecinţă a altei tulburări mentale şi nu se datorează consecinţelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex. un drog de abuz, medicament, expunere la un toxic) ori ale unei condiţii medicale generale (de ex. un traumatism cranian) (DSM IV, 2000). Diagnosticul de tulburare de personalitate necesită o evaluare a tiparelor de funcţionare ale individului pe termen lung, iar elementele de personalitate particulare trebuie să fie manifeste de la începutul perioadei adulte. Trăsăturile de personalitate care definesc aceste tulburări trebuie, de asemenea, distinse de caracteristicile care apar ca răspuns la stresori situaţionali specifici sau de stări mentale tranzitorii (de ex. tulburările afective sau anxioase, intoxicaţia cu o substanţă).
  • Clinicianul trebuie să evalueze stabilitatea trăsăturilor de personalitate în decursul timpului şi vizavi de diverse situaţii (DSM IV, 2000). Tulburările de personalitate sunt modele durabile de comportament inadaptat. Când trăsăturile de personalitate devin prea inflexibile, inadaptate, astfel încât să afecteze semnificativ abilitatea individului de a funcţiona, ele poartă denumirea de tulburări de personalitate. Tulburările de personalitate constituie modalităţi imature şi inadecvate de control al stresului sau de rezolvare a problemelor. Sunt de obicei evidente în perioada adolescenţei şi pot continua pe tot parcursul vieţii.
  • Schneider, 1934 afirma că personalităţile psihopatice sunt acele personalităţi anormale care suferă datorită anormalităţilor structurale sau care, prin acestea fac societatea să sufere (apud Tudose şi colab., 2002). Psihopatiile reprezintă un grup polimorf de dezvoltări patologice ale personalităţii caracterizate clinic printr-o insuficientă capacitate sau printr-o incapacitate episodică sau permanentă de integrare armonioasă şi suplă la condiţiile obişnuite ale mediului familial, profesional sau în general social (Predescu, 1989). Psihopatiile au ca elemente definitorii: controlul incomplet al sferelor afectiv-voliţionale şi instinctive, nerecunoaşterea defectului structural, incapacitatea de integrare armonioasă în mediul social .
  • Tulburarea de personalitate este o structurare rigidă, în mod dezechilibrat şi limitativ de personalitate, care predispune persoana în cauză la eşecuri adaptive permanente, ori episodice, în raport cu mediile sale conjucturale de viaţă. Aceste eşecuri nu sunt obligatorii, apar doar în raport cu anumite condiţii de mediu, stabile sau dinamice. Eşecurile există ca potenţial pe toată durata vieţii persoanei în cauză. Acest potenţial se atenuează treptat, odată cu vârsta, pentru majoritatea tulburărilor de personalitate. Pentru altele (paranoicii), ele se pot chiar accentua.
  • Tulburarea de personalitate este un pattern persistent de experienţă interioară şi comportament care deviază în mod clar de la aşteptările pe care le avem din partea insului; acest pattern este pervaziv şi inflexibil, cu debut în adolescenţă sau timpuriu în viaţa adultă, stabil în timp şi care determină disfuncţionalitatea (DSM - IV). Tulburarea specifică de personalitate este o perturbare severă în constituţia caracteriologică şi în tendinţele comportamentale ale individului, implicând de obicei mai multe arii ale personalităţii şi asociate aproape întotdeauna cu un considerabil dezechilibru personal şi social. Tulburarea de personalitate tinde să apară în copilărie sau în adolescenţă şi continuă să se manifeste în viaţa adultă. Din această cauză, este improbabil ca diagnosticul de tulburare de personalitate să fie cel corect pentru un pacient care nu a împlinit încă 16 sau 17 ani. (ICD - 10, 1998).

Recommended

View more >